Evoluția Universului și a Terrei Deși atracția gravitațională dintre galaxii ar trebui să le apropie, ele se îndepărtează, rezultă expansiunea Universului (creșterea, dezvoltarea). După 1970 apare teoria modernă privind originea și evoluția Universului, Sistemului Solar și a Pământului - Big Bang -ul ( Marea Explozie ). Asteroizii sunt planete de dimensiuni mici. Ei graviteaza, asemanator planetelor, in jurul Soarelui, fiind plasati intre orbitele lui Marte si Jupiter. Asteroidul cel mai mare, Ceres, are abia un diametru de 800 km. Au fost identificati si catalogati peste 2000 de asteroizi, avand diametre de la cativa kilometri in sus. Evolutia Universului: universul inchis si universul deschis Desi se afla in continua expansiune din pricina impulsului initial generat de marea explozie, Universul se supune la randul sau legii fortei gravitationale, care produce o diminuare a vitezei de expansiune, a carei valoare depinde atat de cantitatea de materie prezenta in Univers, cat si de impulsul primit in momentul exploziei primordiale . De exemplu, într-unul din mituri, lumea se naște dintr-un ou cosmic; printre acestea se numără poemul epic finlandez Kalevala, povestea chineză a lui Pangu sau cea a indianului Brahmanda Purana. În aceste povestiri, Universul este creat de o singură entitate care emană sau produce ceva de la sine, ca în conceptul budismului tibetan al lui Adi-Buddha, povestea antică grecească despre Gaia (mama pământ), mitul zeiței aztece Coatlicue, vechea poveste a zeului egiptean Atum și Rezultate cautare evolutia universului solar si a terrei. Peste 15000 de referate, referate structurate pe categorii si clase, lucrari de licenta,cursuri,semina Vay Tiền Trả Góp Theo Tháng Chỉ Cần Cmnd Hỗ Trợ Nợ Xấu.

evolutia universului si a terrei